1 Martie

Astazi romanii sarbatoresc Martisorul si venirea primaverii. Legenda spune ca în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

Martisorul se poarta 9-12 zile, uneori chiar pâna la vederea primului pom înflorit, apoi se atârna de ramurile înflorite, crezându-se ca tot astfel va fi si anul celui care l-a purtat.

În Dobrogea martisorul se purta pâna sa venirea berzelor, apoi era aruncat spre inaltul cerului ca norocul sa fie ‘mare si înaripat’.
‘Martisorul’ era un dar ce-si trimiteau românii, unul altuia, în ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un banut de aur spânzurat de un gaietan de matase împletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât pâna când întâlnea cea dintâi roza înflorita, pe crengile careia depunea apoi darul primit.
Banutul însemna îmbelsugarea, firele albe si rosii ale gaietanului simbolizau fata alba ca crinul si rumena ca roza, iar ofranda facuta reginei florilor era o salutare poetica adresata primaverii.

În satele Transilvaniei Martisorul rosu-alb din lâna se agata la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la tortile galetilor, pentru îndepartarea deochilui, a spiritelor malefice, pentru invocarea vietii, aputerii regeneratoare care se credea ca ar fi stimulata prin însasi ‘culoarea vietii’.

Bihorenii credeau ca însasi apa de ploaie adunata de 1 Martie sau din ‘zilele babelor’ te face frumos si sanatos, iar în Banat se îndatina ca fetele sa adune stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure sa se spele pe obrajori rostind descântecul ‘drogobetelui de dragoste’:
‘Floare de fraga/ Din luna lui Mart/La toata lumea sa fiu draga / Urâciunile sa le desparti’.

Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datând din vremea Geţilor. Până la începutul secolului al XVIII-lea sărbătoarea coincidea cu Anul Nou, sărbătorit la 1 martie încă din vremea geto-dacilor şi a romanilor. Originile obiceiului se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte, zeu al fertilităţii şi al vegetaţiei sau în echivalentul acestora din Tracia, sărbătorile în cinstea zeului Marsyas Silen. Cele mai vechi dovezi ale acestei sărbători au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinţi. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lână roşii şi albe pentru a avea noroc şi un an productiv. Există cercetători care cred că este vorba despre reîntoarcerea la viaţă după Potopul biblic.