Archive for februarie, 2009
Melodia Saptamanii
Steve Angello & Sebastian Ingrosso – Partouze (Jean Elan Remix)
Add comment 28 februarie, 2009
Program de week-end
Primul week-end de primavara, cel putin calendaristic, ne aduce multe petreceri pe alese. Vineri aveti de ales intre Cuba si Midnight. In Cuba revine Emil Lassaria; sa speram ca petrecerea va fi cel putin la fel de reusita ca precedenta. In Midnight are loc din nou un eveniment drum and bass. Mixeaza oradenii Sister Candy, Akula, Elix si Bastard. Intrare 5 ron.
Sambata Heat Club ni-l aduce din America pe dj`ul Steve Porter. De warm-up se ocupa Kool, care mixeaza pentru prima data in Oradea. Bali a pregatit o surpriza fetelor : intrare libera pe durata intregii seri. De atmosfera se ocupa Dax, omul cu saxofonul, si Laura [live].
Emil Lassaria – Balada
Steve Porter – Electric Jelly
Add comment 27 februarie, 2009
Care (mai) este rolul unui DJ astazi?
Conceptul de DJ (disc jockey) dateaza de pe vremea gramofonului de la sfarsitul anilor 1890. De la hip-hop, la disco, funk si mult mai tarziu techno si house, DJ-ul a fost vazut dintotdeauna drept un personaj care selecteaza si pune muzica inregistrata, piesa dupa piesa, astfel incat sa creeze un mix. Mitul DJ-ului s-a transformat in realitate in ultimele decenii, raspandindu-se ca un virus in toate colturile lumii.
Tehnologia a facut posibil ca DJ-ul sa-si poata selecta tempo-ul muzicii sale, astfel incat sa pastreze un tempo constant de-a lungul unui set si sa nu aiba variatii diferite in mod radical.
Astazi, DJ-ing-ul a devenit o activitate mai comuna decat era fotbalul in urma cu mai multi ani; omul care “invarte” discurile folosindu-se de doua pick up-uri, un mixer si o pereche de casti, s-a transformat, incet dar sigur, in legenda. Aparatura de DJ este inlocuita din ce in ce mai mult cu aparatura digitala, iar din mormanele de elemente fizice cu caracter analog au ramas doar niste date cu extensii .mp3, .wav si asa mai departe.
Daca in trecut se stia clar care este functia unui DJ intr-un club sau la un post de radio, astazi lucrurile au devenit ambigue. Mass – media a profitat din plin de imaginea “cool”, “funky”, “noua”, pe care o reprezinta un DJ pentru masele de oameni si a transformat un lucru simplu, clasic si frumos, intr-un lucru complicat si cu un extraordinar potential economic.
www.beatfactor.ro
Add comment 26 februarie, 2009
Rob Roy
Deoarece ziua de ieri a fost una de sarbatoare, am amanat post-ul despre cocktailuri pe astazi. Ca sa ma revansez, am pregatit o reteta inedita pentru consumatorii din Romania.
Aparut in anii ‘30, in Anglia, a fost denumit Rob Roy de catre cel care l-a inventat. Era vorba despre numele sub care era cunoscut Robert Campbell, din dinastia Mc Gregor, un erou saxon creat de fantezia celebrului scriitor scotian Walter Scott, autor al romanului cu acelasi nume. Cocktailul nostru a fost mentionat in codificarile IBA incepand din 1961, fiind confirmat si mai tarziu, in cele din 1987 si 1993.
Ingrediente :
- 6/10 scotch whisky
- 4/10 vermut rosu
- o picatura de Angostura Bitter
Mod de preparare : Se pun toate ingredientele in mixing glass, cu cateva cuburi de gheata si, dupa ce se amesteca delicat cu un stir, se toarna, filtrata cu strainerul; se orneaza cu o cireasa rosie cufundata in lichid. ![]()
Add comment 25 februarie, 2009
Valentine’s day autohton
Pentru ca isteria asta cu Vallentine’s day a atins un apogeu anul acesta, am preferat sa ma abtin de la vorbi si eu despre aceasta sarbatoare de import, pentru ca in viziunea mea, nici Drabobetele romanesc nu e cu nimic mai prejos decat sarbatoare americana, ba din contra mai incarcata de semnificatii si traditii.
Pentru inceput, Dragobetele se sarbatoreste in fiecare an pe 24 februarie, in ziua in care ortodoxia sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemnand ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : “Dragobetele sărută fetele”. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României [Mehedinti], fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit “zburătorit”, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită “zăpada zânelor”, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.

Add comment 24 februarie, 2009
Un bărbat a băut timp de 40 de ani doar Coca Cola
Bărbatul a declarat că nu a avut nicio problemă majoră de sănătate. “Coca Cola a fost singura băutură care avea gustul la fel de bun ca şi vinul” a declarat Ajtman.
“Acum beau un pahar dimineaţa, înainte şi după prânz, precum şi seara la cina. Nu beau nimic altceva”, a povestit Pero Ajtman.
Add comment 23 februarie, 2009
Moby vine la B’ESTFEST 2009
La scurta vreme dupa vestea ca Iggy & The Stooges au anulat concertul de la Bucuresti, organizatorii B’ESTFEST anunta un nume nou in cadrul festivalului. Moby (2 iulie) va canta alaturi de alte nume mari ale muzicii: The Killers (1 iulie, “Ziua Zero” a festivalului), Motorhead (2 iulie), Franz Ferdinand (3 iulie), Manowar si Holyhell (5 iulie, “Aftershock”). Festivalul se va desfasura in perioada 1 – 5 iulie, in aer liber, in cadrul complexului Romexpo din Bucuresti.
Moby se afla pentru a doua oara in Romania, dupa concertul sustinut la Sala Polivalenta, din 1996. Anul acesta Moby va fi unul dintre headlinerii B’ESTFEST si va canta pe 2 iulie, in aceeasi zi cu trupa Motorhead.
Moby, pe numele sau adevarat Richard Herman Melville, a inceput sa faca muzica inca de la varsta de 9 ani, la 13 ani avand deja prima sa trupa de muzica punk, ”Vatican Comandoes”, alaturi de care a si lansat un EP, ”Hit Squad For God”. Desi cariera sa muzicala a capatat in timp valente dintre cele mai diverse, ajungand de la rock, punk si heavy metal la dance, techno si chiar ambiental, Moby s-a afirmat mai intai ca DJ. Primul sau single, ”Go”, a fost lansat in 1991, fiind extrem de bine primit de public si inclus de catre revista ”The Rolling Stones” in topul celor mai bune piese din toate timpurile.
De-a lungul timpului, pasiunea neobosita de a face muzica l-a condus pe Moby catre vanzari de peste 20 de milioane de discuri in toata lumea, fiind celebru nu doar pentru compozitiile proprii ci si pentru colaborarile cu numerosi alti artisti, precum Sophie Elis Bextor, Britney Spears, Gwen Stefani sau Kelis, si remixurile pentru David Bowie, Metallica, The Beastie Boys sau Public Enemy. Opt albume de studio premiate cu discuri de aur si platina, nenumarate compilatii si EP-uri, precum si hituri ca “Hymn”, “Feeling So Real”, “Come on Baby”, “Why Does My Heart Feel So Bad?”, ”Lift Me Up”, “Natural Blues”, “Porcelain”, “Find My Baby”, “Jam for the Ladies”, “Slipping Away”, “I Love to Move in Here” i-au adus lui Moby statutul de artist cult in istoria muzicii. De-a lungul carierei, a sustinut peste 3.000 de concerte live, fiind cap de afis la festivaluri internationale precum Glastonbury, Exit, Werchter sau Benicassim.

Biletele valabile pentru o zi de festival, valabile doar pentru ziua de festival pentru care sunt cumparate (”Ziua Zero”, zilele 2, 3 sau 4 iulie) sunt disponibile pe www.myticket.ro si in magazinele Diverta. Pretul unui bilet este de 110 lei, pana la data de 1 aprilie; 130 lei in perioada 2 aprilie – 30 iunie; 150 lei pe durata festivalului si la intrare.
Abonamentele de trei zile, valabile pentru 2, 3 si 4 iulie, sunt disponibile doar in pre-sale si costa 270 lei, iar biletele pentru B’ESTFEST AFTERSHOCK sunt disponibile in doua categorii de pret, in functie de pozitia fata de scena: 100 lei si 150 lei (Zona A, din fata scenei).
B’ESTFEST a ajuns deja la a treia editie si se va desfasura anul acesta in perioada 1-5 iulie, in cadrul complexului Romexpo din Bucuresti.
www.hotnews.ro
Moby – Lift Me Up [Mylo Mix]
Add comment 21 februarie, 2009
A murit dupa ce a baut prea mult Red Bull
Tanara s-a prabusit pe ringul de dans de fata cu prietenii, potrivit The Telegraph.
Tanara a murit pe ringul de dans, in ciuda eforturilor medicilor ajunsi la fata locului de a o resuscita, in septembrie 2008. Luni, medicii au facut publice rezultatele anchetei in urma mortii sale si se pare ca decesul a survenit in urma cafeinei, care a declansat o boala rara a inimii.
Tanara suferea de o boala rara numita sindromul QT, care afecteaza activitatea electrica a inimii. La autopsie s-a descoperit si faptul ca fata avea inima marita, iar medicul legist a declarat ca din cauza cafeinei inima a inceput sa functioneze anormal.
Medicul a insa recunoscut ca fata nu fusese niciodata diagnosticata cu sindromul QT si boala s-a agravat cu timpul.
“Consumul de cafeina din Red Bull ar fi putut sa duca la o astfel de activitate a inimii”, a declarat doctorul Stephen Morley, patolog.
www.ziare.com
Add comment 19 februarie, 2009
Emil Lassaria lanseaza albumul de debut – Back in Plastic
Emil Lassaria lansează vineri, 20 februarie, primul său album. “Back in Plastick” se adresează iubitorilor de clubing, 10 piese care au putut fi ascultate până acum doar în seturile live ale artistului. Vineri, 20 februarie, ora 23:00, la club “Shade”, va avea loc lansarea primului album al lui Emil Lassaria. Acesta va fi precedat de o serie de evenimente în întreaga ţară pentru ca fanii artistului să se bucure de noul sound adoptat de acesta. DJ-ul este renumit pentru piesa “Balada”, melodie care a fost pe primul loc la toate posturile de radio mainstream din România, în vara anului trecut. Albumul “Back in Plastick” va putea fi descărcat gratuit de pe www.musicarena.ro începând cu 20 februarie, pentru ca toţi fanii să asculte noile piese ale artistului. “Sound-ul primului meu album este reprezentativ pentru ceea ce creez în această perioadă şi se adresează în special cluburilor, nu există nicio piesă în variantă radio. Piesele alese au fost “testate” în club şi au avut un mare succes. Piesa «Back in plastick» dă şi titlul albumului şi reprezintă perfect sound-ul adoptat pe acest album ” a declarat Emil Lassaria. Imediat după lansarea primului său album, Emil Lassaria va începe turneul de promovare a noului său sound peste tot în ţără.
In Oradea il puteti revedea pe Emil Lassaria, pe 27 februarie, in club Cuba.
www.beatfactor.ro
Add comment 18 februarie, 2009