Plictiseala – cel mai mare paradox al nostru

In lumea noastra, noi si toti ceilalti avem din ce in ce mai multe optiuni, iar acest lucru face sa fie din ce in ce mai greu sa prevezi ce-o sa se-ntample. Actiunile fiecaruia par din ce in ce mai neregulate, iar potentialul pentru surpriza este astazi mai mare decat a fost vreodata. Acest lucru face ca multi oameni sa se simta neadaptati la lumea din jurul lor. O lume extrem de impredictibila este si o lume potential periculoasa si este o lume in care nu “te integrezi”.Acesta este un rezultat destul de paradoxal al civilizatiei. Progresul a fost definit foarte multa vreme ca o modificare constanta a mediului natural in asa fel incat noi sa ne simtim cat mai bine. Se spunea: animalele se adapteaza la mediul inconjurator, in timp ce oamenii adapteaza mediul la ei insisi.

Iar acest lucru intr-adevar s-a intamplat. Cucerirea noastra a Pamantului este aproape completa – cel putin a uscatului. O descoperire recenta a unei zone neatinsa in Noua Guinee a generat atentie in intreaga lume. Si este intr-adevar o poveste extraordinara. Cine s-ar fi gandit ca inca mai exista vreo lume ‘pierduta’ pe undeva in lumea noastra? Insasi natura senzationala a acestei stiri arata cat de completa este cucerirea noastra a Pamantului.

Am schimbat mediul inconjurator in asa fel incat sa serveasca scopurilor noastre, in asa fel incat sa fie cat mai putin impredictibil din proprie initiativa, in afara controlului nostru (desigur a mai ramas acolo, un tsunami, o tornada, o mica incalzire globala). Ganditi-va de pilda la cat de “naturale” sunt gradinile noastre de la etajul 25 al unui zgarie-nor sau cat de naturala este mancarea noastra – si nu ma refer doar la cea modificata genetic. Insa pe masura ce am curcerit si schimbat lumea a aparut un paradox: noi suntem de departe cel mai impredictibil element din natura. Pe masura ce am reusit sa schimbam lumea dupa propria noastra imagine si am reusit sa o recreem aproape de la zero, ceea ce a fost o problema tehnica a oamenilor de stiinta si inginerilor (sarcina “cucereste lumea, te rog”) a devenit o problema politica si una psihologica.

Problema nu mai este sa cucerim natura, ci sa ne cucerim natura noastra si sa facem ca scopurile si dorintele noastre sa conteze mai mult decat ale celorlalti atunci cand intra in conflict.Psihologia plictiselii

In Iubita locotenentului francez, John Fowles descrie secolul 19 ca pe un secol al plictiselii (cel putin pentru aristocrati). La un moment dat scrie ca oamenii din secolul 19 erau la fel de plictisiti pe cat suntem noi de nevrozati.

Insa plictiseala este din nou la moda. Dar daca aristocratii din secolul 19 se plictiseau pentru ca nu aveau nimic de facut, oamenii de astazi se plictisesc pentru ca au atat de multe lucruri de facut incat habar n-au ce sa aleaga si de ce sa aleaga ceva mai degraba decat altceva. Acesta este un alt paradox al progresului nostru. Cum poate cineva sa se plictiseasca in conditiile in care exista atat de multe lucruri pe care le-ar putea face? In zilele noastre plictiseala a ajuns la un nivel superior: este vorba despre lipsa oricarui criteriu de alegere care-i deranjeaza pe oameni. Oamenii din secolul 19 nu aveau prea multe lucruri de facut; cei din secolul 21 nu au criterii ca sa decida ce sa faca.

Poti face atat de multe lucruri, te poti distra in atatea feluri, poti calatori in atatea locuri etc. Insa de ce sa faci un lucru si nu altul? Aceasta este probabil cea mai ridicola problema pe care a intalnit-o umanitatea. Cum sa nu stii nici macar tu insuti ce anume vrei?! Daca nici tu nu stii, atunci cine ar putea s-o stie?

Sunt atat de multe lucrui despre care as putea scrie despre acest subiect, insa de ce as alege sa scriu despre un lucru mai degraba decat despre altul? Vedeti, pana si blocajul scriitorului a evoluat.

De exemplu, as putea sa va spun despre un nou studiu care arata ca noi cumparam muzica in special in functie de ce credem ca sunt preferintele altora. “Oamenii au de-a face cu prea multe optiuni, in acest caz [in experimentul lor] cu 48 de cantece. Din moment ce nu le pot asculta pe toate, o scurtatura naturala este sa asculte ceea ce-si inchipuie ca asculta altii”, explica Matthew Salganik, un sociolog de la Universitatea Columbia. Iar acest lucru este chiar comic, pentru ca toti fac asta.Sau v-as putea spune despre cresterea importantei acordate etnicitatii. De ce sunt oamenii mandri ca apartin unui anumit grup etnic, si de ce le pasa atat de tare de traditiile lor? Nu trebuie sa te lupti pentru a dobandi o anumita apartenenta etnica, ci te nasti cu ea. Asa ca, cum de poate fi cineva mandru pentru ceva in privinta caruia nu are absolut nici un merit?! Sau cum poate cineva spune “Sunt mandra ca sunt femeie”?! Pe mine asemenea afirmatii ma distreaza, insa motivul pentru care oamenii ajung sa spuna asa ceva este destul de serios. Este din cauza ca nu stiu ce sa aleaga si pentru ce sa lupte si atunci decid ca pur si simplu sa se lase in bratele “calitatilor” lor innascute. Daca nu stii pentru ce si de ce sa lupti normal ca nu poti fi mandru de realizarile tale oricare ar fi ele. Iar atunci, in lipsa unui criteriu cu ajutorul caruia dintre nenumaratele modele de viata care coexista in societatea noastra sa aleaga pe unul anume, ei se lasa pur si simplu in bratele modelului de viata al stra-stra-bunicilor lor.

V-as mai putea da si alte exemple insa si eu sunt plictisita…